Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT: Alţi 20 de elevi au fost scoşi cu poliţia din baruri

Nu le pasă că sunt „vânaţi” aproape în fiecare săptămână de autorităţi prin baruri şi cafenele. Elevii râmniceni nu s-au speriat de poliţiştii care îi prind la cafele şi sucuri, deşi ei ar trebui să se afle la orele de curs. Ba mai mult, tinerii se amuză copios şi se mai duc şi a doua oră şi a treia oară la socializare în baruri. Chiar joi, 5 mai a.c., poliţiştii au mers în căutarea chiulangiilor, ei verificând 16 unităţi de alimentaţie publică identificate din preajma şcolilor şi prinzând 20 de elevi ce absentau nemotivat de la ore. „Au fost informaţi directorii unităţilor de învăţământ, ai căror elevi au fost depistaţi cu această ocazie, în vederea stabilirii măsurilor care se impun, conform regulamentelor şcolare. Administratorilor şi angajaţilor unităţilor verificate le-au fost reamintite prevederile legale în ceea ce priveşte servirea minorilor cu alcool şi ţigări” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Vâlcea.