Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Pricopie nu o dă la întors: Grigorescu zboară din fruntea Inspectoratului Şcolar

Remus Grigorescu a fost pus pe liber de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, din cauza unor grave nereguli dezvăluite de Corpul de Control al ministrului, cu ocazia unui control tematic privind desfăşurarea bacalaureatului din vara anului 2013. De când i-a venit demisia pe fax, Grigorescu nu mai are stare, căutând sprijin politic peste tot. Chiar dacă Biroul permanent al PSD a trimis la minister o adresă pentru susţinerea lui, Pricopie nici nu vrea să audă de aşa ceva. Grigorescu este demis şi basta! ”Cât sunt eu ministru, acest personaj nu mai poate conduce inspectoratul” – s-a adresat Pricopie celor care au fost la el cu jalba în proţap.

Supărarea lui Pricopie a fost declanşată de un control tematic al Corpului de control care a descoperit modificări ale notelor unor lucrări la limba şi literatura română. Este vorba de 8 lucrări, printre care şi cea a geniului informaticii Ionuţ Budişteanu. Mişmaşurile au fost aduse la cunoştinţa ministrului de fostul inspector general şcolar, liberalul Florin Smeureanu, care a avut grijă să-i şoptească la ureche lui Fedorca ce se întâmplă la Vâlcea, iar până la ministru… a mai fost doar un pas. Aşa a ajuns corpul de control al ministrului Pricopie la Vâlcea, unde a aflat că preşedintele comisiei de bacalaureat a fost chiar pesedistul Remus Grigorescu, el fiind de acord cu modificarea notelor celor opt lucrări. Pe lângă toate acestea, inspectorii au constatat cu stupoare că Inspectoratul Şcolar Vâlcea este condus de un profesor universitar, care, necunoscând sistemul preuniversitar, a făcut foarte multe gafe şi a bulversat tot în învăţământul vâlcean.

 Ion Gherghinaru, plin, Mihaela Andreianu, adjunct

 Pentru că nu mai pot miza pe cai morţi, pesediştii trebuie să înţeleagă că nu-l mai pot ţine la infinit în braţe pe perdantul Remus Grigorescu şi să facă alte propuneri. Chiar dacă Ion Cîlea se încăpăţânează să meargă tot pe mâna lui Grigorescu, până la urmă preşedintele PSD va face o altă propunere. Pe surse, am aflat că favorit pentru conducerea Inspectoratului Şcolar Vâlcea este Ion Gherghinaru, consilier local PSD. În partea cealaltă, la colegii de la liberali, trebuie să recunoaştem că aceştia intră în silenzio stampa chiar când nu e cazul. În loc să joace şotronul de fericire că Grigorescu a primit binemeritatul şut în fund, aceştia se dau răniţi şi când sunt întrebaţi pe cine susţin pentru funcţia de adjunct, se fac că plouă. Acest lucru se întâmplă doar în relaţia cu presa, pentru că din informaţii sigure am aflat că în cadrul BPT s-a votat susţinerea profesoarei Mihaela Andreianu, lidera femeilor liberale, pentru inspector şef adjunct al IŞJ.

Adina Dobrete, victimă colaterală

Colega de inspectorat a lui Remus Grigorescu, prof. Adina Dobrete, a avut parte de aceeaşi judecată din partea intransigentului Pricopie, cu toate că nu a avut nicio legătură cu componenţa comisiei de evaluare de la bacalaureat. Adina Dobrete nu a făcut parte din această comisie, cu toate acestea însă, ea trage ponoasele alături de Remus Grigorescu, care nu conteneşte să o vorbească de rău către cine este dispus să-l asculte. Ministrul Pricopie s-a exprimat către un personaj vâlcean, care a reuşit să intre în audienţă, că nu are ce să-i reproşeze doamnei Dobrete, singura ei vină fiind aceea că a făcut parte dintr-o echipă sortită eşecului.  

Disperarea oportunistului

Nu ştim cum reuşeşte Remus Grigorescu, însă, de fiecare dată, când pleacă dintr-o funcţie, pleacă cu scandal. O fi poate disperarea oportunistului care se agaţă de scaunele în care-l propulsează partidul, pentru că nu este în stare să ajungă prin forţe proprii? Altfel nu ne putem explica înverşunarea cu care se agaţă de demnităţi publice. Ne aducem aminte ce s-a întâmplat şi când a fost detronat din funcţia de prefect. S-a plâns, s-a lamentat, a dat statul în judecată, de parcă cine ştie ce mare nedreptate i se făcuse. Oamenii de genul lui Grigorescu nu înţeleg că dacă eşti numit politic, pleci fără scandal când nu mai ai susţinere. Puţină demnitate nu strică, Grigorescule!

MAGDA POPESCU

[email protected]