Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MECŞ: Simulări ale examenelor naţionale la sfârşitul lunii februarie

Simulările examenelor naţionale din anul şcolar 2014-2015 se vor desfăşura în zilele de 23, 24 şi 25 februarie (Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a), respectiv 2, 3, 4 şi 6 martie (Bacalaureat – pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a), după cum a stabilit Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Simulările au un dublu scop: familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2014 – 2015, sunt: Limba şi literatura română (23 februarie), Matematică (24 februarie) şi Limba şi literatura maternă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (25 februarie). Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 6 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2014-2015 are următorul calendar: Limba şi literatura română (2 martie), Limba şi literatura maternă (3 martie), proba obligatorie a profilului (4 martie) şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (6 martie). Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 12 martie.

În vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral.