Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: obiectiv.info

MAI GREŞESC ŞI PARLAMENTARII! Scutiri de taxe pentru copiii cadrelor didactice!

Foto: obiectiv.infoCu o lună înainte de examenele de admitere la facultăţi, parlamentarii vine cu o nouă veste bună pentru copiii cadrelor didactice. Astfel, Senatul a adoptat în 8 iunie, în calitate de cameră decizională, o propunere legislativă prin care copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate vor fi scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi pot să beneficieze de gratuitate la cazare în cămine şi internate.

Este vorba de o propunere legislativă pe care parlamentarii Partidului Național Liberal au propus-o și susținut-o ferm încă din luna februarie a acestui an, atunci când proiectul de lege a fost adoptat în Camera Deputaților (cu 265 de voturi, nici un vot împotrivă şi nicio abţinere). Rezultatul votului din Cameră a dovedit că proiectele din educație nu trebuie să aibă neapărat culoare politică, iar faptul s-a reconfirmat și la votul din Senat, când propunerea legislativă a fost adoptată în unanimitate de senatori (108 voturi pentru).

Propunerea legislativă prevede modificarea art. 277 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 și de beneficiile noilor măsuri vor beneficia şi copiii personalului didactic şi didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi care au activat în acest domeniu.

Aleşii consideră că legea vine ca răspuns la o parte dintre cerințele cadrelor didactice, iar aplicarea măsurilor prevăzute în lege poate preîntâmpina, într-o oarecare măsură, abandonul şcolar din învăţământul superior, care, în anumite zone ale țării, este destul de ridicat. Totodată, cadrele didactice merită beneficiile prevăzute în lege, beneficii care sunt destinate stimulării tinerilor performanți pentru îmbrățișarea meseriei de dascăl, în condițiile în care performanța în educație trebuie formată, încurajată și susținută.