Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: suceavanews.ro

La Liceul Tehnologic de Turism din orașul Călimănești va avea loc Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică

foto: suceavanews.roÎn perioada 18-22 aprilie 2017, la Liceul Tehnologic de Turism din orașul Călimănești, județul Vâlcea, se va desfășura Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică la care participă un număr de 30 județe, 141 elevi, 33 profesori însoțitori și Comisia Națională, formată din 25 membri.

„Sunt onorată că Vâlcea a fost și este gazda a numeroase olimpiade naţionale, semn că judeţul nostru este promotor al performanţei. Acești tineri de excepție, dornici de a învinge și de a reprezenta cu mândrie județul ce i-a onorat cu această grea misiune, sunt actorii principali ai acestei competiţii, care reprezintă un moment de bucurie al iubitorilor de științe exacte, permițând propagarea cunoaşterii, modelând conştiinţe, însufleţind iubirea pentru frumos. În aceste zile, de reală competiţie, elevii vor experimenta noi universuri ale cunoașterii care depăşesc spaţiul curriculei obligatorii, vor proiecta noi sensuri şi, poate, vor avea revelaţia bogăţiei interiorităţii umane care conlucrează cu știința.

Doresc participanţilor mult succes, amintindu-le că acum este momentul în care îşi pot legitima valoarea câştigată prin multă muncă și că ei sunt cei care vor construi viitorul.

Sperăm că locurile, tradiţiile, ospitalitatea şi profesionalismul organizatoric al gazdelor să ofere tuturor clipe de neuitat, gânduri şi amintiri plăcute despre un ţinut al performanţei şi al frumuseţii! Mult succes!”, a declarat inspectorul școlar general, Prof. Andra Bică.