Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

La Facultatea de Medicină Veterinară din București, la examenul de control și expertiză alimentară, a venit CONTROLUL

Într-un comunicat de presă al Poliției Române se arată că ofițerii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR, au organizat ieri un flagrant și au prins două cadre didactice ale Facultății de Medicină Veterinară luând mită.

Protagoniștii sunt tata și fiu, profesor și asistent universitar. Cei doi au primit spagă în jur de 2.500 de euro pentru a promova 10 studenți care aveau restanțe.

Două studente care și-au plătit examenele, au început ziua în sala de clasă și au continuat-o în sala de anchetă.

Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, fost ministru al Educației, susține că cei doi colegi intraseră deja de câteva zile în comisia de etică, după ce la urechile superiorilor ajunseseră plângeri din partea studenților și se pare că nu ar fi un caz izolat de pretindere și primire de mită în familie. Rectorul a anunțat că va sancționa cele două cadre, în cazul confirmării vinovăției, cu desfacerea contractului de muncă.

Se pare că MITĂ nu are leac!