Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Învăţământ obligatoriu de la cinci ani!

Învăţământul obligatoriu de la vârsta de cinci ani ar putea intra în vigoare în cel mult doi ani de zile, în acelaşi interval de timp pregătindu-se şi coborârea vârstei la care va fi introdusă a doua limbă străină, de la clasa a V-a la clasa a III-a, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ministerul Educaţiei analizează în prezent „posibilitatea de a modifica Legea educaţiei pentru a introduce grupa mare în învăţământul obligatoriu”, a anunţat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie. „Grupa mare rămâne la grădiniţă. Este vorba doar despre obligativitatea de a merge la grădiniţă. Trebuie asumat din 2014. Dacă se ia această decizie, mergem pe 12 ani de învăţământ obligatoriu. Această prevedere ar intra în vigoare din septembrie 2015″, a declarat Pricopie, scrie hotnews.ro.
Precizăm că în prezent învăţământul, prin legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, este obligatoriu începând cu 6 ani, copiii de această vârstă fiind obligaţi să urmeze clasa pregătitoare.