Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

Inspectorii şcolari care nu au promovat concursul, out din ISJ Vâlcea

foto Vocea ValciiA participat la concursul pentru funcţia de inspector şcolar pentru istorie socio-umane, însă l-a picat cu brio, demonstrând că numirile politice, fără a fi însoţite de profesionalism, nu fac decât rău sistemului de învăţământ. Este vorba despre celebra femeie politician a judeţului Vâlcea, Vetuţa Ciocan, care a făcut o carieră la PC, dar a cochetat şi cu PSD-ul sau, mă rog, cu anumiţi pesedişti.

Nepromovând examenul şi ulterior retrăgându-şi candidatura, în încercarea de a-şi spăla onoarea, Vetuţa Ciocan a considerat că este timpul să facă şi un gest de onoare. Astfel că, în urmă cu aproximativ o săptămână, ea şi-a dat demisia de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, luându-şi o meritată vacanţă.

Cert este că în funcţii nu vor rămâne nici ceilalţi inspectori şcolari care nu au promovat concursurile, în frunte cu Marilena Matei (sora adjunctului de la Colegiul Lahovari, Adrian Bălăşel), care, de asemenea, a picat examenul şi va fi înlocuită din funcţia de inspector şcolar pe proiecte.

Singurii care-şi vor mai găsi un loc în noul colectiv al Inspectoratului Şcolar Vâlcea sunt cei doi adjuncţi, Liviu Vlădescu şi Sorin Cumpănăşoiu, care au fost numiţi politic în aceste funcţii. Dar, este arhicunoscut faptul că primul nu a fost în stare să promoveze un examen, iar cel de-al doilea nici măcar nu s-a mai sinchisit să se prezinte.