Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Inspectoratul Şcolar schimbă foaia în cazul elevei eliminate la BAC

Schimbare de atitudine în cazul elevei Turbureanu, cea care a fost eliminată de la proba de matematică, deoarece ciorna sa a fost găsită pe masa colegei din faţă. Dacă până acum reprezentanţii ISJ Vâlcea nu au dorit să comenteze situaţia, inspectorul general Ion Gherghinaru susţine că eleva poate să susţină probele care i-au mai rămas la sesiunea din toamnă. „Preşedintele comisiei, domnul Adrian Burlan, a decis ca elevele să fie eliminate din examen. Tot acesta a hotărât ca eleva Turbureanu să poată susţine în sesiunea din toamnă probele care i-au mai rămas, păstrându-i-se notele de la cea din vară. Comisia Judeţeană de Bacalaureat şi-a însuşit punctul de vedere al domnului Burlan şi a trimis propunerea către Ministerul Educaţiei. Acum aşteptăm decizia lor” – ne-a declarat inspectorul general al IPJ Vâlcea, Ion Gherghinaru.

Decizia care ar fi fost afișată de Inspectorat la avizier, conform căreia Inspectorul Școlar General prof. Ion Gherghinaru afirmă că i se permite candidatei Turbureanu să participe la sesiunea din toamnă a bacalaureatului, în condițiile în care procesul verbal de eliminare din examenul de matematică s-a făcut sub acuzația de „tentativă de fraudă”, contravine prevederilor din „Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național – 2014″, completare a „Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat – 2011″.

Acest ordin cu nr. 4923/29.08.2013 dat de Ministrul Remus Pricopie special pentru examenul de bacalaureat 2014, specifică la Art. 9, alin. (6) în mod clar și fără echivoc că „tentativa de fraudă” se pedepsește prin „eliminare din examen, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale” totodată, acești candidați nemaiavând „dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat”.

Întrucât verdictul de „tentativă de fraudă” a fost dat cu încălcarea ordinului Ministrului pentru desfășurarea examenului de bacalaureat 2014, acesta trebuie schimbat. Schimbarea acestuia nu va întoarce însă timpul înapoi, și admiterea la Medicină pe care Turbureanu trebuia să o dea anul acesta, va putea să o dea de-abia peste un an, ceea ce înseamnă foarte mult pentru un tânăr la început de carieră. Demisiile persoanelor care se fac vinovate în acest caz și daunele morale nu vor fi suficiente pentru a repara ce a fost distrus din incompetență și acoperit din rea voință.

Citiţi şi: FOTO VIDEO: DRAMA unei eleve EXMATRICULATE de la BAC