Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ÎNGRIJORĂTOR: 1 din 5 tineri renunță la școală după ce împlinesc vârsta majoratului

România este pe podiumul european în ceea ce privește abandonul școlar după împlinirea vârstei de 18 ani. Statisticile Uniunii Europene sunt și mai îngrijorătoare, întrucât se arată că tinerele sunt cele care renunță la studii într-o proporție mai mare.

Potrivit celor mai recente cifre prezentate de Eurostat, suntem între primele 3 state UE în privința abandonului școlar timpuriu. Mai precis, conform cifrelor de anul trecut, 18,9% dintre tinerii romani între 18 și 24 de ani renunță la studii. În Uniunea Europeană ne depășesc doar Spania (20,3%) și Malta (20,1%), iar în toată Europa, Turcia (36,6%) și Islanda (19,3%).

Suntem însă pe locul 1 atunci când e vorba de abandonul școlar în rândul fetelor – 18,3%, o rată peste cea înregistrată în Malta, Spania ori Bulgaria. Mai îngrijorător, abandonul școlar este în creștere, singurul an când s-au înregistrat cifre mai mari fiind 2010, în vreme ce în restul Europei – chiar și în Bulgaria – tendința este de scădere. De asemenea, un procent semnificativ dintre acești tineri nu doresc să muncească după ce au renunțat la școală.