Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ÎNALT PRELAT, împotriva educației pentru sănătate în școli

În Pastorala de Paște, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen Suceveanul, propovăduiește drept păcat informarea elevilor despre educația pentru sănătate. În opinia înaltei fețe bisericești, această educație, prin intermediul căreia li se explică copiilor prin ce transformari trece corpul lor, cum ar trebui sa se fereasca de boli si cum sa se protejeze, este de fapt o promovare și o încurajare a păcatului desfrânării.

IPS Pimen Suceveanul mentioneaza ca vede ca astazi elevii in scoala primesc si „invataturi nesanatoase” pentru viata lor, la varsta lor necoapta, „invataturi cu titlul Educatia pentru sanatate, educatie care in realitate promoveaza, incurajeaza pacatul desfranarii, lucru care nu se intampla in scoala niciunei alte religii necrestine”.

El considera ca, in urma acestei situatii, parintii elevilor, profesorii care predau religia, preotii si fiecare trebuie sa arate copiilor gravitatea acestei educatii.

„Suntem datori sa ne rugam si mai mult si cu toata inima pentru luminarea mintii celor care impartasesc scolarilor cunostintele necesare pentru formarea lor sufleteasca, pentru demnitatea lor civica”, mai sustine IPS Pimen.