Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: IPJ Valcea

FOTO: Sute de elevi din Râmnicu Vâlcea au ascultat sfaturile poliţiştilor pentru a nu ajunge delicvenţi

Foto: IPJ ValceaCea de-a doua zi a „Săptămânii prevenirii criminalităţii” a fost marcată la Vâlcea printr-o acţiune la care au participat sute de elevi din liceele din municipiu. Marţi, 29 septembrie 2015, începând cu ora 14.00, la Teatru Anton Pann din municipiul Râmnicu Vâlcea, adjunctul IPJ Vâlcea – Ilie Voica, comisarul Florian Ioniţă – şeful SPR Vâlcea şi comisarul – şef Ion Preda, şeful Serviciului Ordine Publică, le-au vorbit elevilor despre ce înseamnă sa fii un delincvent, dându-le sfaturi pentru a nu ajunge să comită fapte penale. De altfel, oamenii legii i-au îndemnat pe tineri să nu consume substanţe interzise.

„În cadrul acestor întâlniri, poliţiştii le-au explicat adolescenţilor limitele răspunderii penale a minorilor, cauzele şi condiţiile favorizante comiterii de infracţiuni, precum şi consecinţele juridice ale comiterii faptelor penale şi contravenţionale.

Astfel, poliţiştii le-au prezentat liceenilor diverse moduri de operare folosite de rău-făcători în comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, dar şi cum se pot proteja pentru a nu devenii victime. Liceeni au fost receptivi la mesajul transmis, implicându-se în discuţiile deschise de către oamenii legii.

De asemenea, adolescenţilor le-au fost prezentate aspecte legale privind consumul şi traficul de substanţe interzise, aceştia conştientizând riscurile la care sunt predispuşi dacă doar vor încerca drogurile sau mai grav vor devenii consumatori” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.