Ziua Internaţională a Poeziei a fost sărbătorită aşa cum trebuie la Rm. Vâlcea, acolo unde tinerii de la Consiliul Judeţean al Elevilor Vâlcea au organizat un eveniment la Ceainăria cu Lavandă. Timp de câteva ore, şcolarii au recitat poezii, au socializat şi s-au simţit bine.
„Proiectul a avut ca scop eliberarea sufletească şi detaşarea de orice grijă timp de câteva ore petrecute într-o atmosferă caldă şi plăcută. Alături de un ceai cald sau o prăjitură proaspătă curioşii prezenţi s-au delectat recitând poezii din literatura universală precum şi creaţii proprii. Alături de elevi au fost prezente şi cadre didactice ce au putut răspunde întrebărilor participanţilor în legătură cu acest domeniu. Am mizat pe o atmosferă relaxată şi relaxantă, deopotrivă, pentru ca elevii să se bucure de o după-amiază distractivă petrecută la ceainărie alături de prieteni, făcând loc şi câtorva cuvinte semnificative ale marilor poeţi. De asemenea, odată cu băutura comandată invitaţii au primit mici foi de hârtie pentru a trece un citat favorit sau o mică strofă după care aceştia se ghidează în viaţă” – se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean al Elevilor Vâlcea.
Lasă un comentariu