Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Elevii din nordul judeţului s-au întrecut la probe sportive

Elevi cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani din nordul judeţului Vâlcea au participat la mai multe evenimente sportive, organizate în perioada 16 – 17 iunie a.c. de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea (DJST) în colaborare cu mai multe şcoli din judeţ.

Primul eveniment s-a desfăşurat în data de 16 iunie la Boişoara, unde DJST Vâlcea a avut ca partener Şcoala Gimnazială din localitate, aici fiind şi locul de desfăşurare. Tinerii sportivi au venit de la şcolile din Perişani, Boişoara, Malaia, Titeşti, Câineni şi Poiana, întrecându-se la probe precum tenis de masă, cros, săritura în lungime de pe loc şi şah.

Toţi participanţii au primit din partea şcolii menţionate mai sus o gustare pentru a potoli foamea, dar şi răcoritoare, pentru a compensa căldura de afară.

Un alt eveniment organizat tot în colaborare cu DJST a avut loc la Grădiştea în data de 17 iunie, de data aceasta şcoala organizatoare fiind Liceul Teoretic Grădiştea. Şi aici au fost prezenţi sportivi din localităţile limitrofe şi anume: Alunu, Sineşti, Mateeşti, Berbeşti, Tina şi bineînţeles Grădiştea.

Probele la care s-au întrecut au fost: cros fete şi băieţi, săritura în lungime de pe loc şi fotbal.

În cazul ambelor evenimente, DJST Vâlcea, prin reprezentantul său prof. Ioan Dumbrăvescu a premiat câstigătorii oferindu-le mingi, tricouri, medalii şi diplome.