A început şcoala, iar autorităţile din Vâlcea dau asigurări că elevii vor învăţa în acest an în cele mai bune condiţii. Ceea ce au uitat ei să menţioneze este că nu mai puţin de 91 de unităţi de învăţământ din Vâlcea nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare, din cauza condiţiilor precare, a lipsei de apă sau canalizare, a mobilierului vechi şi degradat.
Mai pe scurt, în secolul 21, sute de elevi sunt nevoiţi să meargă la toaletă în fundul curţii şi să se spele pe mâini la furtun, doar pentru că distinşilor noştri conducători de judeţ nu le pasă nici cât negru sub unghie de ei. De altfel, o atitudine ipocrită a avut-o zilele trecute şi şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, Andra Bică, care s-a văzut vorbind singură la televizor, declarând sus şi tare că anul acesta şcoala în judeţul nostru va începe în cele mai bune condiţii, toate şcolile fiind pregătite pentru începerea anului şcolar.
În aceste condiţii, alte comentarii sunt de prisos şi nu putem decât să îi reamintim (suntem siguri că ştie foarte bine cifrele) că 91 de unităţi de învăţământ din Vâlcea, din total de 476, nu sunt autorizate de DSP Vâlcea, din cauza condiţiilor precare. Culmea, 17 dintre unităţile de învăţământ neautorizate se regăsesc în mediul urban, iar 74 în mediul rural.
Conform Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, motivele pentru unităţile de învăţământ din Vâlcea nu au autorizaţi de funcţionare sunt următoarele: nesolicitare autorizaţie de funcţionare; lipsă sursă proprie de apă; mobilier vechi şi degradat, instalaţii sanitare defecte şi grupuri sanitare improprii.
Lasă un comentariu