Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Elevi vâlceni prezenţi la etapa regională a Concursului Naţional de Dans “Împreună pentru viitor”

Elevii vâlceni câstigători ai etapei judeţene a Concursului Naţional de Dans „Împreună pentru viitor” – eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, au participat vineri, 27 aprilie 2018 la etapa regională care a avut loc la Teatrul ,,Teodor Costescu” din municipiul Drobeta–Turnu Severin.

Cei 16 elevi vâlceni au participat la cele doua secţiuni ale concursului: dans modern şi dans tradiţional. Fiecare echipă a fost formată, în mod egal, din elevi voluntari proveniţi din unităţile de învăţământ care derulează parteneriate în cadrul SNAC si elevi beneficiari, cu dizabilităţi.

Instituțiile participante la concurs au fost: Grădinița cu Program prelungit Cozia, Rm Vâlcea, Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediul Rm. Vâlcea și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni.
Activităţile din cadrul Strategiei Naționale de Acţiune Comunitară încurajează implicarea elevilor şi tinerilor, ca voluntari în activităţi desfăşurate cu copiii aflați în dificultate, în scopul susţinerii procesului de incluziune socială a acestora.

Buna desfășurare a acestei activități a fost asigurată de consilierul local Maria Bobeanu, cu ajutorul sponsorilor: Sanovita, Antares Transport şi Florin Pigulin.