Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

E lege! Legume, fructe, lactate și cornuri pentru toți școlarii țării!

Deputații au adoptat astăzi Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 13/2017 prin care toți preșcolarii și școlarii din România, de la stat și de la privat, vor primi zilnic, câte un pachet care va conține produse de patiserie, lactate, banane, legume și fructe autohtone. De asemenea, elevii vor fi educați să mănânce sănătos. Legea pleacă la promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Proiectul prevede că toţi preșcolarii și școlarii din România, de la stat sau de la privat, vor primi zilnic, câte o masă constând în fructe, legume, banane, lapte și produse de patiserie. Practic, noua lege unifică cele două programele școlare, cel prin care se încurajează consumul de legume și fructe și cel prin care se încurajează consumul de lapte, și le aniliază la directivele UE privind „Programul pentru școli”, în încercarea de a stăvili „tendința de scădere a consumului acestor produse în rândul copiilor”, „precum și persistența fenomenului de obezitate infantilă cauzată de obiceiuri alimentare nesănătoase”, se arată în expunerea de motive.

Responsabili pentru implementarea programului la nivel local vor fi consiliile județene sau consiliile locale, după caz, iar la nivel central, Ministerul Agriculturii, cel al Educației și cel al Sănătății.
Proiectul de lege a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare. Camera Deputaţilor este for decizional (proiectul a fost deja adoptat de Senat), așa că proiectul pleacă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.