Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: www.romaniatv.net

DEFINITIVAT 2015: VEZI aici ce note au obţinut profesorii din VÂLCEA!

Foto: www.romaniatv.netProcent de promovabilitate dezamăgitor pentru cadrele didactice care au susţinut anul acesta definitivatul. Conform statisticilor Ministerului Educaţiei, note peste 08.00 au obţinut doar 49,25% dintre candidaţi, rezultate obţinute după finalizarea contestaţiilor.

Profesorii nemulţumiţi au fost depus 2.411 contestaţii, 1.569 dintre acestea fiind admise, nu mai puţin de 207 candidaţi primind note peste 8 după ce au făcut contestaţii. Numărul total al notelor sub 5 a fost 661 (497 înainte de contestaţii), iar al celor între 9 şi 9,50 – 165. Cele mai multe note au fost înregistrate pe segmentul 8 – 10: 3.363. Numărul notelor de 10 a rămas neschimbat: 20.

„Reamintim că au fost admişi să participe la proba scrisă doar candidaţii care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitatea postului de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs Bine sau Foarte bine şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar. Astfel, dintr-un total de 10.297 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi să participe la proba scrisă 9.385 de candidaţi. Au fost prezenţi la această probă (susţinută la 127 de discipline) 6.844 de cadre didactice. 13 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentative de fraudă” – se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

La Vâlcea s-au înscris 169 de profesori, însă în ziua examenului 11 nu s-au prezentat, iar 40 s-au retras chiar în timpul probei scrise. Mai mult decât, au fost şi doi profesori care au fost eliminaţi din examen, după ce au fost prinşi copiind. Unul dintre profesori avea un dispozitiv în ureche, iar altul încerca să copieze cu ajutorul unui telefon.

Iată ce note au luat profesorii din judeţul Vâlcea la examenul de Definitivat 2015. Accesaţi acest link: http://definitivat.edu.ro/generated/files/j/index.html#VL