Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CHIULANGIII! 34 de elevi din RÂMNICU VÂLCEA au fost prinşi de poliţişti în baruri

O nouă acţiune a Poliţiei Vâlcea în barurile şi cafenelele din preajma unităţilor de învăţământ. Aşa cum ne-au obişnuit, elevii chiulesc în masă de la orele de curs şi, fără nicio jenă, merg în baruri. Vinerea trecută, 3 aprilie a.c., poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au prins nu mai puţin de 34 de chiulangii, care au fost imediat „pârâţi” directorilor şcolilor unde învaţă. „A fost organizată o acţiune punctuală, privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, prevenirea şi combaterea absenteismului, abandonului şcolar dar şi al copiilor care se află pe stradă şi efectuează activităţi de cerşetorie şi vagabondaj. Cu această ocazie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au fost controlate 7 de unităţi de alimentaţie publică situate în zona adiacentă şcolilor, au fost depistaţi 34 elevi care absentau de la cursuri şi au fost întocmite informări către unităţile de învăţământ. De asemenea au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2000 lei” – se arată în comunicatul Poliţiei Vâlcea.