Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ca urmare a suspendării şedinţei de Consiliul Local, proiectul ce vizează achiziţionarea de tablete pentru16.000 de elevi din Râmnic este pus în pericol

Ca urmare a neadoptării ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local din 26 noiembrie – fapt ce adus, în conformitate cu prevederile legale, la suspendarea acesteia – o serie de puncte de mare însemnătate nu au mai ajuns să fie discutate şi aprobate. Printre acestea şi proiectul de hotărâre ce vizează dotarea a mii de elevi din municipiu cu tabletele necesare participării la învăţământul on-line.

Proiectul ”Creşterea gradului de utilizare a internetului” la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Râmnicu Vâlcea a fost întocmit de către departamentul de specialitate din cadrul Municipalităţii în temeiul Programului Operaţional Competitivitate lansat prin Ordinul Ministrului Fondurilor Europene nr. 1186/19.10.2020. Valoarea totală a proiectului este de 25.962.660.88 lei, din care contribuţia bugetului local este de doar 2%, respectiv de 519.253,22 lei.

Proiectul, elaborat în urma consultării cu unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiu, va consta în dotarea cu tablete şcolare a aproximativ 16.000 de elevi, precum şi dotarea sălilor de clase cu laptop-uri, sisteme all-in-one, table interactive, video-proiectoare, ecrane de proiecţie, camere web pentru videoconferinţe şi routere wireless necesare desfăşurării on-line a procesului educaţional.

Executivul Râmnicului speră ca să obţină aprobarea Consiliului Local pentru acest proiect la o proximă şedinţă.