Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE PĂRINŢI! Ce riscaţi să păţiţi dacă nu vă trimiteţi copii la şcoală

Numărul cazurilor de copii care num erg la şcoală, din cauza sărăciei sau a părinţilor inconştienţi, creşte de la an la an. Părinţii care nu îşi permit să cumpere cărţi, caiete sau îmbrăcăminte pentru copii, îi trimit pe aceştia la muncă încă de mici. În urma unei statistici s-a dezvăluit că în România există mii de copii mai mici de 10-12 ani care muncesc în agricultură, fac curat în gospodăriile altor oameni sau pe scări de bloc, sunt trimişi la furat sau la cerşit de către părinţii foarte săraci sau cei inconştienţi pe care nu îi interesează soarta propriilor copii.

De aceea, codul penal s-a modificat, iar părinţii care nu îşi trimit copii la şcoală vor fi pedepsiţi. Părinţii care nu respectă învăţământul obligatoriu (ciclul primar, gimnazial şi primii doi ani de liceu) riscă amenzi sau chiar închisoarea, începând cu acest an. „Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, conform prevederilor incluse în noul Cod penal.