Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ana-Loredana Predescu: Antreprenoriatul în școlile profesionale a trecut de Comisia pentru Învățământ

Proiectul de lege inițiat de Ana-Loredana Predescu, deputat PPU (social-liberal), afiliat Grupului PSD, ce prevede dobândirea de competențe antreprenoriale și financiare, de bază, în învățământul profesional și tehnic, pe toată durata anilor de studiu, a fost adoptat cu unanimitate de voturi la Comisia pentru Învățământ de la Camera Deputaților.

Inițiativa răspunde nevoii de adaptare a programei școlare la cerințele de pe piața muncii și readuce în atenția părinților și a elevilor importanța unei meserii, în contextul în care afacerile românești nu se mai pot susține din cauza lipsei de personal calificat.

„Consider că învățământul profesional și tehnic are nevoie de mai multă promovare. Pentru că, din nefericire, în timp, în jurul acestei forme de învățământ s-a conturat o percepție negativă, considerându-se că este o opțiune pentru elevii slab pregătiți.

Iată că acest proiect de lege își propune să redobândească prestigiului școlilor profesionale pentru a redeveni un punct de atracție pentru tinerii care vor să învețe o meserie, creditându-i astfel cu abilitatea de a-și deschide propria afacere.

Pe de altă parte, încurajăm învățarea unei meserii și creăm încă o alternativă la a fi angajat, aceea de a fi antreprenor. Spre exemplu, tânărul care învață meseria de patiser, va cunoaște informațiile necesare pentru a-și deschide propria patiserie și va avea astfel șansa să devină propriul său stăpân!” a declarat Ana-Loredana Predescu, deputat de Brașov.

Este o primă măsură pentru stimularea învățământului profesional și tehnic, și crearea de oportunități pentru tineri, prin dezvoltării micilor afaceri, cheia antreprenoriatului autohton și pentru reducerea șomajului care, în categoria de vârstă 15-24 de ani, este cel mai ridicat -17,3%.
Competentele antreprenoriale și financiare nu vor presupune introducerea unei noi materii, ci asimilarea acestora în cadrul orelor de dirigenție, de consiliere și orientare, prevăzute în planurile cadru.