Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

200 de elevi vâlceni de clasa a VIII-a au abandonat şcoala

La ultima sa conferinţă de presă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Gabriela Ene, a declarat că zilele trecute s-a efectuat ce-a de-a doua repartizare computerizată pentru ocuparea locurilor în licee a absolventilor de clasa a VIII-a, fiind admişi încă 27 de candidaţi. Este vorba de elevii ce nu au reuşit să fie repartizaţi în prima etapă datorită greşelii lor de a nu completa suficiente opţiuni pe lista de înscriere. Trebuie să menţionăm că va mai exista şi o a treia repartizare computerizată pentru elevii ce vor susţine corigenţele în perioada imediat următoare. Gabriela Ene a scos în evidenţă faptul că 200 de elevi de clasa a VIII-a nu se regăsesc pe listele de admitere în liceu, semn că aceştia au abandonat şcoala. Mulţi dintre aceşti elevi se găsesc în localităţi ca Tetoiu, Ţepeşti, Zătreni, Brezoi şi multe altele. „Într-adevăr credem că este abandon şcolar, însă nu vom sta cu mâinile în sân. Fiecare inspector de sector va merge în teritoriu şi va analiza cazurile pentru că este păcat de copii. Este un număr destul de mare. Nu vorbim de 2 copii sau de 20, vorbim aici de 200 de tineri care nu-şi continuă studiile” – a declarat inspectorul general şcolar Gabriela Ene.

CLAUDIA STANCIU