Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: Accident pe Bulevardul Dem Rădulescu

Un accident rutier, ce putea avea urmări tragice, a avut loc în această seară de luni, 8 iunie 2015, pe Bulevardul Dem Rădulescu, din Râmnicu Vâlcea. În jurul orei 20.10, şoferul unui Ford cu volan pe dreapta şi înmatriculat în Bulgaria a vrut să depăşească un Matiz, însă, la un moment dat, a pierdut controlul volanului şi a lovit Matiz-ul în spate.

Din impact, Fordul a fost proiectat pe trotuar, unde a dărâmat un stâlp şi a trecut la doar câţiva centimetri de o bancă pe care se aflau doi părinţi şi copilul lor mic. Din spusele martorilor, oamenii au reuşit în ultimul moment să-l tragă de mână pe copil din faţa maşinii.

Din fericire, nu au existat victime, niciunul dintre şoferi şi nici pasagerii nefiind răniţi.

YouTube Vocea Valcii