Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VEZI aici ce au păţit tâlharii din Ostroveni

Revenim cu noi informaţii în ceea ce-i priveşte pe cei doi tâlhari din cartierul Ostroveni, care, în data de 9 iulie a.c., au bătut un minor în plină stradă şi i-au furat telefonul mobil. Reamintim că totul s-a întâmplat ziua-n amiaza mare, în preajma terenului de sport al Şcolii nr. 9 „Anton Pann”, atunci când minorul de 15 ani, P.A. şi Alexandru Orăcel – 20 ani, l-au acostat pe minorul Mihai G., l-au lovit şi i-au furat telefonul mobil. Cei trei se cunoşteau de mult, iar, din câte au reuşit să afle oamenii legii până acum, se pare că aveau un conflict mai vechi legat, ei certându-se din cauza unor fete.

Acum însă, suspectul Alexandru Orăcel a fost arestat preventiv, magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea hotărând să-l trimită după gratii pentru 30 de zile. În ceea ce-l priveşte pe partenerul său de infracţiuni, minorul P.A., acesta a fost pus sub control judiciar. „În baza art.226 Cod procedură penală, art.202 Cod procedură penală, art.223 alin.2 Cod procedură penală; Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea. Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la 10 iulie 2014 până la 8 august 2014 inclusiv, a inculpatului ORĂCEL IONUŢ ALEXANDRU. În baza art.230 Cod procedură penală emite mandatul de arestare preventivă. Respinge cererea de luare a uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art.202 Cod procedură penală, formulată de apărător şi însuşită de inculpat. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare” – se arată în decizia instanţei de judecată.

Conform oamenilor legii, Alexandru Orăcel este cunoscut în cartierul Ostroveni ca fiind hoţ „de meserie”, el având antecedente. Din câte se pare, de câţiva ani, acesta a fost lăsat de părinţii săi în grija unor rude, ei fiind plecaţi în străinătate. De atunci, băiatul a luat-o pe drumuri greşite şi, iată că, acum a ajuns să comită infracţiuni grave.