Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcean reţinut pentru furt din autoturisme

În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, a fost identificat cel bănuit de comiterea furtului de acumulator auto comis în perioada 28.08-03.09 a.c., în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Budeşti.

În baza autorizaţiei de percheziţie eliberată de magistraţii Judecătoriei Rm. Vâlcea, ieri, poliţiştii din cadrul Biroul de Investigaţii Criminale au efectuat o percheziţie la domiciliul tânărului, identificându-l şi conducându-l la sediul poliţiei pentru audieri.

Cercetările au fost extinse, fiind probate alte patru infracţiuni de furt şi furt calificat, constând în sustragerea de acumulatori din autoturisme, parcate pe raza mun. Rm. Vâlcea, în aceeaşi perioadă. Prejudiciul cauzat ca urmare a comiterii acestor fapte este de peste 1300 de lei.

Faţă de tânărul în cauză, s-a dispus măsura preventivă de reţinere pentru 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.