Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: arhivă

VÂLCEA: Un tânăr băut şi fără permis de conducere a făcut accident pe DN64

foto: arhivăUn tânăr de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea, este cercetat penal după ce a făcut accident pe DN64. Din cercetările poliţiştilor, râmniceanul nu deţine carnet şi consumase alcool.

„Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări faţă de un tânăr, de 24 de ani, din localitate, pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism pe drumurile publice, sub infuența alcoolului și fără permis de conducere.

În seara zilei de 17 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 64 – strada Stolniceni.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe ruta Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, pe banda 1, a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers spre stânga, fără să se asigure corespunzător, și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa pe aceeași direcție de mers, pe banda numărul 2.

În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a tânărului M.M., de 24 de ani, care a efectuat virajul la stânga.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul în cauză nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar cu prilejul testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea a două probe biologice de sânge, în cauză efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism pe drumurile publice, sub infuența alcoolului și fără permis de conducere.” se arată în comunicatul IPJ Vâlcea.