Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Traficanți de droguri, băgați după gratii

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în aplicare 2 mandate de executare a pedepsei închisorii, față de un bărbat și o femeie, urmărite național pentru infracțiunii săvârșite la Legea 143/20000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

La data de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea au pus în aplicare 2 mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Vâlcea în cursul zilei de ieri, pe numele unui bărbat de 28 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea și al unei femei de 22 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea, condamnați pentru trafic de droguri.

În fapt, în perioada 26.01-20.05.2021, aceștia ar fi deținut la unul dintre domiciliile lor și ar fi văndut, mai multe cantități de droguri, de tip cannabis.

Cei doi tineri au fost încarcerați în Penitenciarul Mioveni, respectiv în Penitenciarul Craiova, pentru o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani închisoare, în regim de detenție.