Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Râmnicu Vâlcea au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din Câineni, bănuit de comiterea a două furturi din auto.
În fapt, la data de 02.11.2021 și 07.01.2022 aflându-se în municipiul Râmnicu Vâlcea, tânărul ar fi sustras din două autoturisme o suma de bani și un telefon mobil, prejudiciul fiind de aproape 3.000 de lei.
În urma activităților investigativ-operative s-a reușit identificare acestuia, iar la data de 26 ianuarie, după administrarea probatoriului față de acesta organele de cercetare penală au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi tânărul a fost prezentat magistraților, iar față de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Lasă un comentariu