Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Tânăr prins, după ce a consumat droguri, la volan

La data de 26 iulie a.c., un tânăr de 20 de ani, din comuna Orlești, județul Vâlcea, a fost depistat de polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, sub influența substanțelor psihotrope.

În urma testării acestuia cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare pozitivă a substanțelor psihoactive, T1A COC, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea unor mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism.

A fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.