Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Cornăţanu Laurenţiu şi Cornăţanu Adina Maria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În cursul zilei de astăzi, 18 februarie 2020, inculpaţii Cornăţanu Laurenţiu şi Cornăţanu Adina Maria, aflaţi în stare de reţinere, urmează a fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada 12-14.02.2020, ambii inculpaţi au exercitat la locuinţa de domiciliu, acte de agresiune fizică de o intensitate ridicată asupra victimei G.V., în vârstă de 84 de ani, bunicul inculpatei Cornăţanu Adina Maria cu care aceştia convieţuiau, provocându-i victimei leziuni traumatice severe care i-au provocat în final decesul, survenit în data de 16.02.2020 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde victima se afla internată din data de 15.02.2020.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Poliţiei Rm. Vâlcea, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vâlcea şi Serviciul Operaţiuni Speciale Vâlcea.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Lasă un comentariu