Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Razii pentru stoparea comerţului ilegal cu material lemnos

Polițiștii au acționat intens în perioada 9 noiembrie a.c.-27 decembrie a.c., pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal cu material lemnos și în special cu pomi de Crăciun, fiind aplicate sancțiuni contravenționale de 111.000 de lei.

Astfel, în această perioadă, au fost confiscați 87 mc de material lemnos, de 26.000 de lei, pentru care nu existau documente justificative, și 63 de pomi de Crăciun.

Polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale de 111.000 de lei și au înregistrat 11 dosare penale pentru infracțiuni silvice, constatate din oficiu. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism și un atelaj hipo, proprietarii fiind depistați în timp ce transportau lemne ilegal.