La data de 19 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier ce a avut loc pe D.N. 7, la Km. 157 + 500 metri, pe raza comunei Milcoiu, în urma căruia a rezultat rănirea unei femei de 45 de ani.
La faţa locului, poliţiştii au constatat că, la executarea manevrei de oprire pe acostament, conducătoarea auto, de 42 de ani, din municipiul Bucureşti, a acroşat cu oglinda din dreapta a autoutilitarei pe care o conducea, o femeie de 45 de ani ce se deplasa pe acostament, în calitate de pieton. Pietonul a fost diagnosticat cu mai multe fracturi, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Lasă un comentariu