Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Peste 100 de permise reținute săptămâna trecută. Amenzi date de aproximativ 34.000 lei

Săptămâna trecută, polițiștii au reținut peste 100 de permise de conducere șoferilor care au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, prin depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, efectuarea de depășiri neregulamentare, neacordarea de prioritate pietonilor sau celorlalte vehicule și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

În perioada 24 – 30 octombrie 2022, sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere și a Direcției de Ordine Publică, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat în tot județul Vâlcea pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în principal viteza neregulamentară, abateri bicicliști și abateri pietoni.

Astfel, pentru neregulile rutiere depistate în trafic, au fost aplicate 1.164 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în cuantum de aproximativ 34.000 de lei.

Din totalul acestora, 362 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 19 pentru abateri săvârșite de pietoni, 169 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 14 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 600 pentru alte nereguli.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 110 permise de conducere.

Dintre acestea, 50 au fost numai pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, iar 60 pentru alte abateri rutiere.

Totodată, au fost constatate și 2 infracțiuni, și anume 2 fapte de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Exemple semnificative:

La data de 24 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Olănești au depistat un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 64 în localiatea Olănești, județul Vâlcea, sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihotrope în organism.

Polițiștii au întocmit în acest sens, un dosar penal în care continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

La data de 30 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic un alt bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Brezoi, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilometru a rezultat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.