Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Gardian de peniteciar, trimis în judecată pentru luare de mită

Agentul şef principal de penitenciar din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu care a fost arestat joi, 28 aprilie a.c., în timp ce lua mită de la Sărsan Toma Dacian (din Cernişoara, judeţul Vâlcea), pentru a obţine o învoire în perioada Paştelui a lui Mutu Dumitru Dan, deţinut la Penitenciarul Târgu Jiu a fost trimis în judecată în data de 19 mai 2016 pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Alături de el au mai fost trimişi şi mituitorii, Sărsan Toma Dacian şi Mutu Dumitru Dan pentru dare de mită.

Practic, gardianul i-a promis deţinutului o învoire în perioada Sărbătorilor Pascale în schimbul sumei de 1.000 de euro.

„Din probele administrate a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul D.I.D. i-a promis deținutului M.D.D., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Tg. Jiu, dar și inculpatului S.T.D., sprijin pentru acordarea unei învoiri lui M.D.D., în perioada Sărbătorilor Pascale. În acest scop, a pretins suma de 1000 euro, stabilind ca aceasta să fie remisă prin intermediul inculpatului S.T.D.

La data de 28.04.2016, inculpatul S.T.D. s-a întâlnit cu D.I.D. pentru a-i remite, în scopul menționat anterior, o sumă de bani, ocazie cu care lucrători ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Vâlcea și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au procedat la prinderea în flagrant a lui D.I.D. care tocmai primise suma de 500 euro și bunuri de la S.T.D., în scopul menționat anterior.

În aceeași zi, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus față de D.I.D. și S.T.D măsura reținerii pentru 24 de ore. La data de 29.04.2016, magistrații Tribunalului Vâlcea au dispus față de cei trei inculpați arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe parcursul cercetărilor, polițiștii S.J.A. Vâlcea au desfășurat numeroase activități, în conformitate cu ordonanțele de delegare emise de procuror, pentru administrarea probatoriului.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea” se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.