Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
florian marin

Vâlcea, fără evenimente rutiere grave în perioada Codului Portocaliu

• Şeful IPJ Vâlcea, comisarul – şef Florian Marin, ne-a declarat că, din fericire, în judeţul nostru nu au existat probleme mari din punct de vedere al traficului rutier. Chiar dacă sute de tiruri au staţionat ore-n şir pe marginea drumului atât pe Valea Oltului, cât şi pe Dealul Negru, poliţiştii rutieri au acţionat în aşa mod încât să evite accidentele grave, ei şi reuşind acest lucru.

DN 7, Râmnicu Vâlcea – Piteşti, a rămas şi duminică, 26 ianuarie 2013, închis pentru tiruri, chiar dacă meteorologii au ridicat Codul Portocaliu de ninsori şi viscole din judeţul Vâlcea. Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea a vegheat zi şi noapte ca niciun tir să nu părăsească parcările sau să plece de pe marginea străzii, fiind pericol iminent de accident datorită stratului mare de zăpadă de pe carosabil. Şeful IPJ Vâlcea, comisar – şef Florian Marin, a ţinut să precizeze că, din punct de vedere al traficului, nu au fost probleme deosebite, colegii săi de la Poliţia Rutieră fiind „pe baricade” non-stop şi asigurând un climat de siguranţă în trafic.

„Nu pot să nu laud structurile de Poliţie Rutieră, în special pe agenţii Serviciului Rutier Vâlcea care, în aceste zile grele, şi-au făcut admirabil datoria. Nu am avut din partea niciunui agent rutier vreo solicitare de timp liber. Au fost tot timpul pe teren şi au coordonat traficul foarte bine. Ţinând cont de condiţiile meteo, pot spune că, din punct de vedere al Poliţiei Vâlcea, nu am avut probleme mari şi asta nu face decât să mă bucure. Dar, trebuie să le reamintesc vâlcenilor, încă o dată, că, până la îmbunătăţirea vremii, nu este recomandat să părăsească localităţile de domiciliu, decât în cazuri urgente. Dacă acest lucru se impune, autovehiculele cu care vor circula trebuie să fie echipate pentru condiţii grele de iarnă, anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopeţi, îmbrăcăminte groasă, rezerve de apă, alimente şi carburant” – ne-a declarat şeful IPJ Vâlcea, Florian Marin.