Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Condamnat pentru pornografie infantilă și amenințare. I-a distribuit online imaginile

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au depistat pe raza comunei Gușoeni, un tânăr, de 27 de ani, condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 9 luni, pentru comiterea infracțiunilor de ”pornografie infantilă”și ”amenințare”.

În fapt, Tribunalul Dâmbovița a reținut faptul că, începând din vara anului 2017și până în februarie 2020, tânărul, de 27 de ani, din comuna Gușoieni, județul Vâlcea, a stocat înregistrări video și fotografii, în care o tânără, născută în 2002, apărea în ipostaze sexuale explicite. Toate materialele au fost ridicate de la locuința persoanei condamnate, în urma unei percheziții domiciliare.

De asemenea, în perioada noiembrie – decembrie 2019, cel în cauză a distribuit pe contul de Instagram al tinerei, o parte din materialele stocate, amenințând-o în mod repetat cu distribuirea în mediul on line a fotografiilor și înregistrărilor video cu conținut sexual explicit, în care apare victima minoră și care sunt compromițătoare pentru aceasta, cu scopul de a obține un folos nepatrimonial injust, concretizat într-un control permanent asupra minorei și pentru a obține alte materiale cu caracter pornografic.

Polițiștii l-au depus pe cel în cauză la Penitenciarul Mioveni, din județul Argeș,în vederea executării pedepsei.