Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Bărbat prins la un control de rutină cu permis de conducere fals

La data de 4 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 9 Poliției Rurală Pietrari au oprit pentru control, în comuna Pietrari, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Tomșani.

Bărbatul a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de autorități străine, însă în urma verificărilor efectuate în bazele de date internaționale, s-a stabilit că bărbatul nu deține de permis de conducere, iar permisul de conducere prezentat este susceptibil a fi fals.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere,fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, în care se efectuează cercetări.