Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Bărbat lovit de TREN, pe un câmp. A vrut să-şi apere oile

Eveniment tragic în seara zilei de marţi, 15 mai a.c., pe un câmp de lângă Băbeni, judeţul Vâlcea. Un cioban, care îşi păzea oile, a fost lovit de tren.

Cumplitul accident feroviar a avut loc în jurul orei 22:30, iar bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a suferit leziuni foarte grave.

Accidentul feroviar s-a produs pe un câmp, într-un loc destul de izolat şi neiluminat. Din cauza întunericului, mecanicul de locomotivă l-a zărit pe cioban mult prea târziu. Când a fost găsit de salvatori, victima se zbătea între viaţă şi moarte. Ciobanul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea cu multiple traumatisme. Pentru că la locul accidentului a fost găsită şi o oaie moartă, călcată de tren, se bănuieşte că bărbatul încerca să-şi salveze animalele. Conform adevărul.ro, salvatorii au fost nevoiţi să meargă pe picioare 300 de metri pe câmp, ca să poată să acorde primele îngrijiri rănitului.

Se fac în continuare cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut accidentul feroviar şi cine este de vină.