Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

URMĂRIRE CA-N FILME LA SĂLĂTRUCEL!

Doi hoţi au fost „alergaţi” de poliţişti, iar urmărirea s-a terminat cu un accident ce putea avea urmări tragice. Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, 7/8 mai a.c., în jurul orei 00.00, când poliţiştii de la Sălătrucel au prins în flagrant doi indivizi ce furau acumulatorul unei autoutilitare parcate în faţa unei locuinţe. Când au fost somaţi să se predea, hoţii au luat-o la fugă, urcându-se într-un taxi şi pornind în trombă spre oraşul Călimăneşti. Echipajul de poliţie a plecat în urmărirea infractorilor, iar într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza vitezei, maşina în care se aflau hoţii a intrat în coliziune cu un pod. „Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. După avarierea autoturismului bărbaţii au încercat să fugă, însă au fost imobilizaţi de către oamenii legii şi conduşi la sediul poliţiei. În urma interogării bazei de date, s-a stabilit că este vorba despre G. Constantin, de 27 de ani( şi conducător auto) şi S. D., de 17 ani, ambii din mun. Rm. Vâlcea” – susţin poliţiştii, într-un comunicat de presă.

În maşina hoţilor au fost găsite cinci bidoane de plastic goale şi un furtun, oamenii legii suspicionând că aceştia urmau să le folosească pentru sustragerea carburantului din autoutilitară.