Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

UPDATE: Șoferul din Tg. Mureș, implicat în ACCIDENTUL de circulație de la Bujoreni, A MURIT

Informații de ultimă oră arată că șoferul din autotirul care se venea dinspre Pitești și se deplasa pe sensul Pitești – Sibiu, de 39 de ani, din Tg. Mureș, a decedat.  Conducătorul auto a fost încarcerat în urma impactului frontal dintre cele două tiruri, de pe DN 7, din data de 6 septembrie 2018, pompierii de la ISU Vâlcea intervenind pentru extragerea acestuia dintre fiarele contorsionate. El a fost scos de acolo în stare foarte gravă, intervenția fiind preluată de lt. Col. Pascaru Dan, șeful ISU Vâlcea, și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Vâlcea.

O echipă de trei chirurgi de la secția Chirurgie generală a Spitatului Județean Vâlcea, printre care și directorul Dan Ponoran, l-au operat de urgență pe șofer. Acesta a avut multiple traumatisme printre care ruptură de ficat, ruptură de venă portă, fracturi de femur bilateral, fractură deschise de gambă. Din păcate, la două ore după operație a decedat. ”Pierduse foarte mult sânge. Noi am intervenit imedia, însă traumatismele au fost foarte grave”, ne-a declarat chirurgul Dan Ponoran.