Ei au fost arestaţi de Poliţia din Atena
Un cuplu de greci a fost arestat la sfârşitul acestei săptămâni, după ce poliţia din Atena a reuşit să afle că cei doi au cumpărat un copil de la o femeie de etnie romă. Cuplul, un bărbat în vârstă de 53 de ani şi o femeie în vârstă de 48 de ani, şi-au şi mărturisit fapta în faţa oamenilor legii, ei menţionând că au cumpărat o fetiţă romă cu 4.000 de euro. Totul s-a întâmplat în luna martie a acestui an, iar atunci copilul avea doar câteva luni. Se ştie bine faptul că legislaţia greacă privind adopţiile a atras multe critici din partea asociaţiile pentru protecţia copilului. În paralel cu adopţia publică, supravegheată de justiţie, există un sistem de adopţie privat, pe baza unui acord, în faţa notarului, între mama naturală şi părinţii adoptivi.
Cu toate acestea, oamenii legii din Grecia au înăsprit controalele privind traficul de copii, mai ales după descoperirea unei fetiţe blonde într-o tabără de romi din centrul Greciei. Părinţii naturali ai acestei fetiţe, cunoscută sub numele de Maria, ar fi un cuplu de romi din Bulgaria. Micuţa Maria ar fi fost lăsată unui cuplu de romi din Grecia de către mama sa, care nu putea să aibă grijă de ea. Cuplul de etnie romă a fost inculpat pentru răpirea copilului şi plasat în detenţie, în aşteptarea unui proces.
Lasă un comentariu