Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un adolescent de 15 ani s-a spânzurat de frica părinților

Ziua de vineri 4 iunie a fost o zi neagră pentru familia Lupu din Jiblea, când o vecină a descoperit într-o grădină trupul fără suflare al fiului lor, Alexandru. Săptămâna trecută tânărul Alexandru fusese implicat într-un conflict cu un copil al unei familii de rromi din zonă, furându-i telefonul mobil. Imediat familia de rromi a venit să ceară socoteală părinților adolescentului, care bineînțeles au returnat telefonul sustras. Pare-se că, de frica părinților, băiatul de 15 ani a plecat de acasă miercuri, 2 iunie, și s-a făcut nevăzut. Cu toate acestea familia nu l-a declarat dispărut. Vineri, 4 iunie, în jurul orei 17.41, polițiștii din Călimănești au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre faptul că într-o grădină de pe lângă strada  Câmpului din Jiblea, lângă calea ferată, se află trupul neînsuflețit al unui copil. Oamenii legii s-au deplasat imediat la locul semnalat, unde, lângă un cireș, au descoperit corpul fără suflare, care s-a dovedit a fi Alexandru Lupu. El a fost găsit de o femeie care culegea lucernă din zonă și care inițial a crezut că este o păpușă, însă când s-a apropiat a descoperit crudul adevăr. Se pare că băiatul nu a mai vrut să se întoarcă acasă de frică să nu îl bată părinții pentru fapta comisă și a decis să- și curme viața. Polițiștii așteaptă rezultatul necropsiei, continuând cercetările pentru a stabili exact cum s-au petrecut lucrurile. ALEXANDRA DUMITRU