Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tragedie la Zătreni. Pieton, accidentat MORTAL

Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DJ 676G, în localitatea Zătreni, județul Vâlcea. Polițiștii rutieri din Bălcești au fost alertați printr-un apel la 112 cu privire la incident.

Conform primelor verificări, un tânăr de 21 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, l-a acroșat pe un bărbat de 63 de ani, tot din Zătreni, care se deplasa pe partea carosabilă. Din păcate, impactul a fost fatal pentru pieton, care a decedat pe loc.

Șoferul a fost testat cu aparatele etilotest și drug-test, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte ale tragediei.