Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
arhivă Vocea Valcii

TINERI prinşi cu DROGURI în Ostroveni

arhivă Vocea ValciiConsumatori de droguri în Vâlcea sunt din ce în ce mai mulţi, dar asta nu înseamnă că cineva se autosesizează. Doar jandarmii şi procurorii DIICOT Vâlcea mai dau „iama” în ei din când în când, prinzându-i în flagrant şi dându-i pe mana justiţiei. Demn de remarcat este faptul că şi magistraţii au început să înţeleagă cât este de gravă problema şi chiar dacă le dau condamnări cu suspendare, totuşi este un început. Acum, în această perioadă, pericolul cel mai mare îl reprezintă consumul de droguri etnobotanice, ştiindu-se faptul că zeci de tineri au ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea, mulţi dintre ei fiind chiar elevi.

Cu drogurile în buzunare…

Au fost prinşi drogându-se în baruri, la şcoală, în discoteci şi chiar pe stradă. Nu mai departe de sâmbătă spre duminică noaptea, 16/17 mai 2015, în jurul orei 00.20, jandarmii vâlceni au prins trei tineri, doi băieţi şi o fată, având în buzunare substanţe psihoactive, aşa – zisele etnobotanice, pe care au recunoscut că le-au consumat. În fapt, cei trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 20 de ani, abia ieşiseră de pe uşile discotecii, când au fost depistaţi pe strada Nicolae Iorga, din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, având un comportament ieşit din comun. Jandarmii au observat imediat, au mers în întâmpinarea lor şi i-au luat la întrebări, cerându-le să se legitimeze. A urmat un control corporal, iar în buzunarele celor doi băieţi şi a fetei au fost găsite mai multe pliculeţe cu plante mărunţite – etnobotanice, pe care tinerii, aşa cum spuneam, au recunoscut că le-au consumat în discotecă şi chiar pe stradă.

S-au ales cu dosare penale…

Jandarmii vâlceni au acţionat imediat şi au confiscat plicurile cu drogurile etnobotanice. Mai mult decât atât, celor trei tineri le-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 4, din Legea 143/2000, adică aceea de „cumpărare sau deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept”. Documentele de constatare întocmite de jandarmi şi fragmentele vegetale găsite asupra tinerilor consumatori au fost predate poliţiştilor de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.