Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tinere reținute după ce au furat bani dintr-o dubă, din Râmnicu Vâlcea

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pentru 24 de ore, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, două femei cercetate pentru furt calificat.

La data de 1 iunie a.c., polițiștii au reținut pentru 24 de ore, două tinere de 17 și 20 de ani, din comuna Merișani, județul Argeș și din Râmnicu Vâlcea, bănuite că ar fi sustras o sumă de bani din interiorul unei autoutilitare.

În fapt, la data de 24 mai, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, dintr-o autoutilitară parcată lângă un supermarket, în Râmnicu Vâlcea, a fost sustrasă suma de 1458 de lei, de către persoane necunoscute.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, persoanele bănuite au fost identificate și s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate magistraților.