Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tentativa de suicid? Un bărbat și fiul lui, de 7 ani, s-au aruncat de la etajul 4

UPDATE: Din păcate, bărbatul de 40 de ani a decedat în scurt timp la spital. Copilul este în continuare în stare gravă.

******

Astăzi, în jurul orei 16:00, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că două persoane s-au aruncat de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Cocorilor, din zona Traian a municipiului.

Din primele verificări se pare că ar fi vorba de un bărbat, în vârstă de 40 de ani și de copilul său minor, în vârstă de 7 ani.

La fața locului, s-a deplasat și un echipaj medical, care a transportat victimele la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Personalul de pe Ambulanță, sosiți imediat la fața locului, au găsit bărbatul și copilul conștienți, dar în stare foarte gravă.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.