Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tânăr vâlcean implicat într-un accident în Neamț

Un accident rutier soldat cu o victimă s-a produs astăzi, în localitatea Tașca, județul Neamț. Șoferul vinovat nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 24 ani, din Vâlcea.

„Din primele cercetari efectuate de polițistii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz a reieșit că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din județul Vrancea, conducea un autoturism pe DN 12 C, în localitatea Tașca, din direcția Bicaz – Bicaz Chei, nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător la schimbarea direcției de mers la stânga, moment în care un autoturism condus în aceeași direcție de un tânăr de 24 de ani, din județul Vâlcea, aflat în depășirea unui alt vehicul, a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat rănirea unei tinere de 23 de ani, pasageră în autoturismul condus de cel din Vâlcea. Aceasta a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” au declarat reprezentanții IPJ Neamț.