Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tânăr REȚINUT pentru că a condus fără permis şi cu o alcoolemie de 1.02 mg/l în aerul expirat

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, un șofer fără permis de conducere și sub influența alcoolului, acesta fiind ulterior reținut pentru 24 de ore.

La data de 27 august a.c., ora 14.25, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bălcești, împreună cu cei din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Măciuca au oprit în trafic, pe DN 67B, în localitatea Măciuca, un tânăr de 28 de ani. Polițiștii au constatat că tânărul identificat nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Ulterior s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal din Drăgașani în vederea prelevării de mostre biologice, însă a refuzat acest lucru. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În urma cercetărilor efectuate, s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore a bărbatului, urmând ca în decursul zilei de astăzi acesta să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.