Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tânăr reţinut de poliţiştii vâlceni. Era urmărit internaţional pentru furtul a două maşini de lux

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Germania,Tribunalul Deggendorf, pe numele unui vâlcean, bănuit de comiterea mai multor furturi.

La data de 6 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Racoviţa, l-au depistat pe M.N.I., de 29 de ani, din oraşul Brezoi, care era urmărit internaţional din data de 3 octombrie 2016, pentru sustragerea a două autoturisme de lux şi două laptopuri, în valoare de peste 33.000 de euro.

Faptele au fost săvârşite pe teritoriul Germaniei, în localitatea Plattling, în data de 20 aprilie 2016. Autorităţile judiciare din Germania efectuează cercetarea penală faţă de M.N.I., bănuit că ar fi sustras cele două autoturisme şi laptopurile, în coautorat, cu S.F., de la un dealer autorizat.

Poliţiştii vâlceni l-au depistat pe tânărul în cauză şi l-au prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care, a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

În continuare, se demarează procedurile legale în vederea predării către autorităţile germane.